Home » Știință » Câtă autonomie ar trebui să aibă roboții în sălile de operații?

Câtă autonomie ar trebui să aibă roboții în sălile de operații?

Câtă autonomie ar trebui să aibă roboții în sălile de operații?
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 29.06.2023

Inteligența Artificială începe să își dovedească utilitatea în tot mai multe domenii, în care efectuează activități cu o precizie pe care omul nu o poate deține. Medicina este un exemplu mai mult decât elocvent.

Roboții au revoluționat intervențiile chirurgicale încă din anul 2001, atunci când au fost introduși pentru prima oară într-o sală de operații pentru proceduri complexe.

Acum, aceștia se află în spitale din toată lumea, iar cel mai prolific dispozitiv, Da Vinci, este folosit în 1,5 milioane de intervenții anual, potrivit producătorului Intuitive Surgical, cu sediul în California.

Roboții, utili în sălile de operații din întreaga lume

Acum, prin îmbinarea inteligenței artificiale cu alte tehnologii inovatoare, inginerii dezvoltă roboți și mai avansați, pentru a crea o nouă epocă a chirurgiei – iar de data aceasta, rolul chirurgilor în sălile de operații s-ar putea schimba în totalitate, potrivit The Guardian.

Roboții au fost folosiți, până acum, pentru o varietate de activități în secțiile de chirurgie, însă utilitatea lor în ce privește laparoscopia (procedura de chirurgie minim invazivă, care efectuează incizii foarte fine) a fost cea care a atras atenția cel mai mult. Fără roboți, laparoscopia ar fi solicitat un nivel înalt de precizie din partea medicului chirurg, care ar fi fost nevoit să efectueze incizii fine, complicate, în poziții incomode. Inciziile fine ajută pacienții să se refacă mai rapid după operație și să reducă riscul unor infecții.

Cum devine robotul mai bun după fiecare intervenție chirurgicală?

De aceea, oamenii de știință iau calcul de a oferi și mai multă autonomie roboților, deoarece ei pot colecta un volum mare de informații, pe care le pot pune în aplicare în folosul pacienților. Un sistem inteligent, odată dezvoltat, se poate auto-educa, ceea ce înseamnă că, în teorie, robotul va deveni mai bun cu fiecare operație pe care o realizează. Inginerii dezbat acum nivelul de autonomie pe care un robot ar trebui să îl dețină, însă temerile din jurul acestei ipoteze nu sunt fondate.

„Nu ar trebui să o numim chirurgie autonomă. Este vorba despre autonomie pentru anumite sarcini. Nu este ca și cum s-ar schimba aparatura medicală peste noapte”, a explicat Tamas Haidegger, profesor de inteligență Robotică la Universitatea Óbuda din Budapesta.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un robot inspirat de pangolin poate efectua proceduri medicale direct în stomac

Roboții care au grijă de bătrâni ar putea deveni realitate în China

Momentul în care un robot și un aligator se întâlnesc într-o conductă de apă din Florida

NASA testează un robot asemenea unui șarpe care va căuta viață pe Enceladus

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un adăpost rupestru vechi de 150.000 de ani a fost folosit de neanderthalieni, denisovani și oameni
Un adăpost rupestru vechi de 150.000 de ani a fost folosit de neanderthalieni, denisovani și oameni
Dilema creatinei: Ar putea ajuta și creierul, nu doar mușchii?
Dilema creatinei: Ar putea ajuta și creierul, nu doar mușchii?
Un nou studiu arată că cimpanzeii sunt mai similari oamenilor decât s-a crezut
Un nou studiu arată că cimpanzeii sunt mai similari oamenilor decât s-a crezut
Mary Seacole, îngerul din războiul Crimeii
Mary Seacole, îngerul din războiul Crimeii
Actorul Alan Rickman: „Există o voce interioară care-ți spune întotdeauna ce ar trebui să faci”
Actorul Alan Rickman: „Există o voce interioară care-ți spune întotdeauna ce ar trebui să faci”
Oamenii de știință au transformat sângele în material care repară oasele
Oamenii de știință au transformat sângele în material care repară oasele
Alimentul care protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul care protejează creierul și scade colesterolul
Bărbații sunt mai dispuși decât femeile să accepte să fie îngrijiți de roboți la bătrânețe
Bărbații sunt mai dispuși decât femeile să accepte să fie îngrijiți de roboți la bătrânețe
Augusto Pinochet, dictatorul brutal al Chile susținut de Washington. „Regret și sufăr aceste pierderi, dar este voia lui Dumnezeu. El mă va ierta dacă am comis excese, dar nu cred că am făcut-o”
Augusto Pinochet, dictatorul brutal al Chile susținut de Washington. „Regret și sufăr aceste pierderi, dar este voia ...
Telescopul Webb a ajutat astronomii să găsească Trei Monștri Roșii în Universul îndepărtat
Telescopul Webb a ajutat astronomii să găsească Trei Monștri Roșii în Universul îndepărtat
Vremea se răcește în toată țara, anunță meteorologii
Vremea se răcește în toată țara, anunță meteorologii
Kim Jong Un a dat ordinul pentru producția în masă de drone kamikaze
Kim Jong Un a dat ordinul pentru producția în masă de drone kamikaze
Extaz pe piața cripto după realegerea lui Donald Trump! Bitcoin, aproape de 100.000 de dolari
Extaz pe piața cripto după realegerea lui Donald Trump! Bitcoin, aproape de 100.000 de dolari
39 de ani de la uciderea, prin tortură, a disidentului Gheorghe Ursu. Cum a fost modificat dosarul pe care i l-a făcut Securitatea
39 de ani de la uciderea, prin tortură, a disidentului Gheorghe Ursu. Cum a fost modificat dosarul pe care i l-a făcut ...
Convorbirea lui Scholz cu Putin a deschis „cutia Pandorei”, susține Zelenski
Convorbirea lui Scholz cu Putin a deschis „cutia Pandorei”, susține Zelenski
Surpriza de care au avut parte mai mulți elevi ruși care studiau imagini din satelit cu o insulă din Arctica
Surpriza de care au avut parte mai mulți elevi ruși care studiau imagini din satelit cu o insulă din Arctica
Cum ajutăm creierul să rămână în formă?
Cum ajutăm creierul să rămână în formă?
Care mai este starea de spirit a românilor?
Care mai este starea de spirit a românilor?